Legislatia aplicabila
TERMENI și EXPRESII
În înţelesul Legii nr. 360/2023 , termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) asigurat - persoana fizică pentru care angajatorul sau entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să reţină şi să plătească contribuţia de asigurări sociale, persoana fizică ce realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor care datorează contribuţia de asigurări sociale şi care are obligaţia de a depune declaraţia nominală de asigurare, persoana fizică ce realizează venituri din activităţi independente sau drepturi de proprietate intelectuală şi care, pe baza declaraţiei individuale de asigurare, datorează contribuţia de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, precum şi persoana fizică ce achită contribuţia de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi;
b) contract de asigurare socială - contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice şi casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, fie pentru completarea stagiului de cotizare, fie în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie;
c) contribuabil - persoana fizică sau juridică ce plăteşte contribuţii de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;
d) declaraţie individuală de asigurare - declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care există obligaţia depunerii acesteia potrivit Codului fiscal şi care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar şi cel anual, precum şi numărul total de puncte realizat;
e) declaraţie nominală de asigurare - declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri din activităţi independente, altele decât cele prevăzute la lit. d), care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar şi cel anual, precum şi numărul total de puncte realizat;
f) locuri de muncă în condiţii deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;
g) locuri de muncă în condiţii speciale - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;
h) număr total de puncte realizat - suma punctajelor anuale aferente perioadelor de stagiu de cotizare realizat, perioadelor asimilate, perioadelor necontributive, stagiului potenţial şi a numărului de puncte de stabilitate;
i) perioade asimilate - perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale considerate prin prezenta lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi care se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile prezentei legi, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public;
j) pensionar - persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege;
k) perioade necontributive - perioadele recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare în baza unor acte normative specifice care vizează anumite categorii de persoane, pentru care nu există obligaţia plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public;
l) puncte de stabilitate - puncte suplimentare acordate persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani;
m) punctaj lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
n) punctaj anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obţinut prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare;
o) riscuri asigurate - evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă sistemul public de pensii să acorde asiguraţilor pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi;
p) sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii - sistemele de pensii ale căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de alte acte normative;
q) stagiu de cotizare - perioada de timp constituită din stagiul de cotizare contributiv, precum şi perioadele asimilate şi perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii;
r) stagiu de cotizare contributiv - perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
s) stagiu complet de cotizare contributiv - perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate;
ş) stagiu minim de cotizare contributiv - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă;
t) stagiu potenţial - perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare şi luată în considerare la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecţiunilor invalidante;
ţ) vârstă standard de pensionare - vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, în raport cu anul şi luna naşterii, prevăzută în anexa nr. 5, de la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care operează reducerile prevăzute de lege;
u) prestaţii de asigurări sociale - veniturile de înlocuire acordate, la intervenirea riscurilor asigurate, sub formă de pensii, tratament balnear şi ajutor de deces, pentru pierderea totală ori parţială a veniturilor asigurate.
Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice :
LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii
HOTĂRÂRE nr. 118 din 6 martie 2012 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Pensii Publice
Pentru a consulta legi ale parlamentului, ordonante de guvern, hotarari de guvern si alte acte normative va rugam accesati urmatoarele legaturi: